Iulia ALEXA - Universitatea din Freiburg, Germania

Pentru mine, perioada petrecută în Freiburg în cadrul programului Erasmus+ a fost mai mult decât o experiență academică. A fost o perioadă în care am descoperit un oraș nou, am cunoscut oameni din diferite țări și, mai ales, am avut ocazia să mă descopăr pe mine într-un context diferit de cel de acasă.

Studiul la universitatea din Freiburg mi-a oferit oportunitatea de a participa la cursuri într-un mediu internațional și de a-mi dezvolta atât cunoștințele, cât și competențele lingvistice. În câteva luni, Freiburg a devenit un loc familiar. Plimbările prin oraș, timpul petrecut în Seepark, zilele la universitate și excursiile în locuri noi au transformat un oraș necunoscut într-unul plin de amintiri. Erasmus m-a scos de multe ori din zona de confort și m-a învățat să fiu mai independentă, să mă adaptez și să am mai multă încredere în mine.

Pentru cei care aleg Freiburg ca destinație Erasmus, recomand să profite atât de oportunitățile academice, cât și de oraș și de împrejurimile sale. Freiburg este un oraș studențesc plăcut, cu multe spații verzi și o atmosferă internațională, iar apropierea de Franța și Elveția oferă numeroase posibilități de a călători și de a descoperi locuri noi. La finalul mobilității, rămân cu multe amintiri, oameni pe care mă bucur că i-am cunoscut și cu sentimentul că această experiență m-a schimbat într-un mod la care nu m-aș fi așteptat înainte de plecare.

Iulia ALEXA

Anul I

Masterat Cultura germană în context european
Mobilitate de lungă durată la Universitatea din Freiburg
Germania

semestrul II 2025-2026





Cele mai citite articole

Rebecca-Cristiana MĂCIUCEANU - Universitatea din Sevilla, Spania

Apel candidaturi mobilități de studiu de lungă durată 2026-2027

Ionuț-Claudiu ANDREI - Universitatea din Udine, Italia